25 mai 2025

Corul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, premiat la Concursul Național de Muzică Psaltică de la Suceava

Corul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a obținut Premiul al III-lea în cadrul Concursului Național de Muzică Psaltică desfășurat sâmbătă, 24 mai 2025, la Suceava.

Evenimentul, organizat sub egida Patriarhiei Române, a reunit șapte grupuri psaltice ale seminariilor și liceelor teologice din întreaga țară, oferind un spațiu de întâlnire între tineri pasionați de tradiția muzical-liturgică ortodoxă.

Au participat corurile următoarelor instituții: Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” din Neamț, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi și Seminarul gazdă – Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.

Corul Seminarului de lângă Mănăstirea Neamț a impresionat juriul și publicul prin interpretarea expresivă a unor cântări bizantine, reflectând profunzimea și frumusețea spirituală a muzicii psaltice. Premiul al III-lea obținut confirmă nu doar talentul, ci și seriozitatea, disciplina și dăruirea acestor tineri pentru păstrarea și valorificarea tezaurului liturgic ortodox.

Acest concurs a reprezentat nu doar o competiție, ci și un prilej de comuniune artistică și duhovnicească între seminariști și iubitori ai muzicii psaltice din întreaga țară.

25 mai 2025

Elevii Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, prezenți la Târgul de meșteri iconari din Brașov – o experiență artistică, duhovnicească și educativă

În perioada 21–24 mai 2025, patru elevi ai Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț au avut bucuria de a participa la Târgul de meșteri iconari din Piața Sfatului, Brașov. Evenimentul, organizat cu deosebită grijă de Mitropolia Ardealului și Primăria Municipiului Brașov, cu sprijinul Sergiana Grup, a reunit iconari din întreaga țară într-un cadru ce a împletit spiritualitatea ortodoxă cu tradiția artistică românească.

Elevii Adriana Juravle, Andrei Garbea, Amalia Titianu (clasa a XI-a PC) și Ilinca Amâiei (clasa a X-a PC), îndrumați de domnul prof. Dan Târdea și doamna prof. Iuliana-Oana Gradinaru au reprezentat cu cinste Seminarul, expunând icoane realizate în cadrul atelierului de pictură al instituției. Lucrările lor au reflectat nu doar talent și îndemânare, ci și o adâncă trăire duhovnicească, roade ale muncii constante și ale formării primite în școală.

îndemânare, ci și o adâncă trăire duhovnicească, roade ale muncii constante și ale formării primite în școală.

Cu bucurie și recunoștință, elevii au oferit câte o icoană pictată chiar de ei organizatorilor târgului, un gest simplu, dar profund, prin care au dorit să mulțumească pentru ospitalitate și pentru ocazia de a fi parte dintr-un asemenea eveniment.

Participarea la acest târg a însemnat mai mult decât o simplă expoziție. Elevii au fost prezenți și la conferința teologică susținută de Pr. Lector Dr. Sorin Dobre, cu tema „Estetic și liturgic în icoana pe sticlă din Transilvania”. A fost un moment de învățare și reflecție, care le-a oferit o viziune amplă asupra rolului icoanei în viața liturgică și culturală.

În cadrul acestei deplasări, elevii au avut bucuria de a vizita și Seminarul Teologic Ortodox „Dumitru Stăniloae” din Brașov. Întâlnirea cu elevii de acolo a fost una caldă și ziditoare, reușind să creeze o legătură frumoasă între cele două instituții de învățământ teologic. Acest schimb de experiență a fost o oportunitate valoroasă de încurajare reciprocă și întărire a comuniunii frățești. Elevii au vizitat și obiective emblematice ale orașului Brașov: Biserica Neagră, simbol al goticului transilvănean, Piața Sfatului, cu farmecul ei istoric, Dino Park Râșnov, un spațiu educativ și recreativ deopotrivă, precum și Poiana Brașov, renumita stațiune montană. De asemenea, au trecut prin Strada Sforii, una dintre cele mai înguste din Europa.

Întreaga experiență a fost înfrumusețată de prezența Părintelui Ionuț Mărgin, care a însoțit și ghidat elevii cu grijă și răbdare, oferindu-le o adevărată lecție de omenie și ospitalitate. Îi mulțumim cu recunoștință pentru implicare și pentru bucuria de a fi parte din această minunată experiență.

Această participare nu este doar o reușită punctuală, ci o dovadă a deschiderii seminarului spre formarea completă a tinerilor – nu doar în duh, ci și în cultură, artă și cunoaștere. Activitățile extracurriculare, proiectele culturale și contactul direct cu lumea din afara școlii sunt parte integrantă din viziunea educațională a Seminarului, care caută să formeze oameni cu mintea luminată, cu sufletul curat și cu mâinile pregătite să slujească frumosul și adevărul.

Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț aduce alese mulțumiri tuturor organizatorilor, colaboratorilor și gazdelor din Brașov care au sprijinit această inițiativă.

16 mai 2025

Elevi seminariști de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”, participanți la cea de-a VII-a ediție a Simpozionului „Făclii Ortodoxe în Petrodava”

„Cu aleasă bucurie, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a răspuns invitației Liceului Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra Neamț, de a participa la Simpozionul interseminarial „Făclii Ortodoxe în Petrodava”, ediția a VII-a, organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor instituției de învățământ teologic, în data de 15 mai 2025.

Evenimentul a reunit elevi seminariști din mai multe instituții de profil din țară, oferind un cadru academic și spiritual de excepție, dedicat valorilor teologiei ortodoxe și culturii românești.

Seminarul de la Mănăstirea Neamț a fost reprezentat de un grup format din trei elevi de la clasa a XI-a, însoțiți de către domnul profesor Mirel Gălușcă, fiecare prezentând lucrări de actualitate teologică și istorică, într-o manieră demnă de aprecierile comisiei și ale auditoriului:

  • Barbu Răzvan Constantin (clasa a XI-a, Pastorală) – „Rolul discret al monahismului în susținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”, coordonator: Prof. Dr. Irina Andrei.
  • Pralea Sebastian (clasa a XI-a, Pastorală) – „Mitropolitul Primat Calinic Miclescu”, coordonator: Arhim. Prof. Dr. Mihail Daniliuc.
  • Solcan Alin Doru (clasa a XI-a, Pastorală) – „Sfințirea Sfântului și Marelui Mir în contextul obținerii Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”, lucrare realizată sub îndrumarea Prof. Drd. Mirel Gălușcă.

Lucrările prezentate au evidențiat o maturitate teologică remarcabilă și o înțelegere profundă a rolului Bisericii Ortodoxe Române în istoria națională, dar și a valorilor liturgice și spirituale care au susținut lupta pentru autonomie și demnitate eclesială.

Această participare se înscrie în preocuparea constantă a școlii noastre de a cultiva excelența teologică și angajamentul duhovnicesc în rândul elevilor, prin implicarea lor activă în proiecte culturale și interseminariale.

Felicităm pe această cale elevii participanți și profesorii coordonatori pentru implicarea și dăruirea lor!”

Prof. Gălușcă Mirel

11 mai 2025

Elevi seminariști din Serbia în vizită la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

Duminică, 10 mai 2025, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a avut bucuria de a fi gazda unui grup de elevi seminariști din clasa a X-a de la prestigiosul Seminar Teologic Ortodox „Sfântul Arsenie” din Sremski Karlovci, Serbia.

„Tinerii oaspeți au fost însoțiți de Protoiereul Jovan Milanović, rectorul Seminarului din Sremski Karlovci, și de Părintele Arhimandrit Cleopa Stefanovici, într-un frumos gest de comuniune ortodoxă și colaborare educațională între cele două instituții.

Comuniunea a fost desăvârșită prin Dumnezeiasca Liturghie, păriții profesori din Serbia coliturghisind alături de Părintele Profesor Marius Brumă, spiritualul seminarului gazdă, în Biserica „Sfântul Ioan Iacob” Hozevitul, din incinta seminarului. Elevii seminariști sârbi au oferit, alături de seminariștii nemțeni, răspunsurile liturgice la strană.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhimandrit Cleopa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat profunda încărcătură duhovnicească a zonei Neamțului, sfințită de rugăciunea monahilor și a pustnicilor. De asemenea, părintele le-a împărtășit celor prezenți atașamentul său profund față de Ortodoxia românească, mărturisind, cu emoție, că a studiat timp de șapte ani la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și că a slujit, zi de zi, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, această perioadă fiind una din cele mai frumoase din viața sfinției sale.

În seara aceleiași zile, Părintele Profesor Laiu Viorel Remus, directorul instituției teologice, și Profesorul Gălușcă Mirel le-au prezentat oaspeților școala, biblioteca, cu fondul de carte veche și Paraclisul istoric „Sfântul Pantelimon”, repere esențiale în formarea teologică și duhovnicească a tinerilor.

Această întâlnire a reprezentat o mărturie vie a unității Ortodoxiei și a dorinței comune de a păstra și transmite valorile autentice ale credinței și culturii bisericești în rândul noilor generații”.

Prof. Gălușcă Mirel.

10 mai 2025

Rezultate de excepție pentru elevii Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminarii și Licee Teologice

În perioada 7–10 mai 2025, capitala țării, București, a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe, eveniment care a reunit cei mai buni elevi din întreaga țară, pasionați de studiul teologiei, al Istoriei Bisericii  și al Sfintei Scripturi.

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au reprezentat cu cinste instituția, obținând rezultate remarcabile, rod al muncii asidue, al credinței vii și al coordonării pedagogice exemplare. Astfel, următorii elevi s-au remarcat prin rezultate deosebite:

  •  Măzăreanu Andreea Luiza, elevă în clasa a X-a, profil Patrimoniu, a obținut LOCUL I, cu nota 9,85, la disciplina Studiul Biblic al Noului Testament, sub îndrumarea Pr. Prof. Laiu Viorel. Performanța sa evidențiază nu doar o cunoaștere riguroasă a textului scripturistic, ci și o maturitate teologică deosebită.
  • Coscaru Cristian Ionuț, din clasa a IX-a, profil Patrimoniu, a obținut LOCUL I, cu nota 9,80, la disciplina Studiul Biblic al Vechiului Testament, fiind coordonat de Prof. Gălușcă Mirel. Este un rezultat care confirmă nivelul ridicat al formării biblice încă de la începutul parcursului liceal.
  • Bușe Iustin, elev în clasa a XII-a, profil Teologie Ortodoxă, a participat la disciplina Dogmatică Ortodoxă. Iustin a obținut MENȚIUNE, cu nota 9.00, reprezentând cu onoare seminarul sub îndrumarea aceluiași Prof. Gălușcă Mirel, la o disciplină complexă, care cere profunzime doctrinară, rigurase cunoștințe scripturistice  și coerență argumentativă.

Aceste reușite vin ca o încununare a eforturilor depuse de elevi și profesori deopotrivă, dar și ca o mărturie vie a seriozității și excelenței în formarea teologică pe care Seminarul „Veniamin Costachi” o oferă generațiilor tinere. Formarea în credință, cunoașterea și vocația se întâlnesc la Neamț sub binecuvântarea tradiției și a excelenței.

Premiile de la această olimpiadă se adaugă celor trei Premii I și o Mențiune, obținute recent de elevii de la profilul Patrimoniu în cadrul Olimpiadei Naționale de Pictură, Arhitectură și Istoria Artelor, desfășurată la Focșani, precum și a unei Mențiuni la Olimpiada Națională de Pentatlon, desfășurată la București,  consolidând astfel poziția Seminarului ca un veritabil centru de performanță educațională și spirituală.

Prof. Gălușcă Mirel

07 mart. 2025

Flori pentru bătrânii de la Centrul de zi Vânători-Neamț, oferite de seminariștii de la Mănăstirea Neamț

Primăvara vieții noastre este femeia. Mamă, bunică, soție sau colegă face să renască viața, șterge lacrimi, alină suferința și durerea, iubește și trudește pentru ca să-și poată împleti cuibul propriei case. Îți colorează chipul cu frumusețea unui zâmbet, a unui gând bun, a unei fapte importante pentru ea sau pentru ceilalți, sau farmecul iubirii.

Culoarea preferată a femeii este iubirea. Ea pictează în cele mai calde și pastelate culori viața celor din jurul lor. De aceea ziua de 8 Martie este o adevărată  sărbătoare a iubirii, a florilor.

Această sărbătoare i-a îndemnat pe elevii de la Seminarul Teologic Ortodox ,,Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț să se gândescă și la cele aflate la vârsta senectuții. Lor le datorăm modelarea caracterului și a valorilor noastre.

Grupul ,,Șezătoarea” a dăruit bătrânelor de la Centrul de zi Vânători-Neamț, florile primăverii, ale iubirii și ale stimei. Lângă ele au așezat mesajul de felicitare din partea părintelui director, Viorel Laiu, dar și al cadrelor didactice de la Seminar.

Celor care le-a nins în păr cu flori reci și târzii, elevii le-au prezentat un scurt program artistic, ce i-a emoționat. La final, elevii le-au cântat tradiționalul ,,La mulți ani!”.

Să nu uităm că a sărbători femeia înseamnă a dărui stimă, respect, prețuire, pentru ca ele să fie cele mai frumoase flori în buchetul vieții noastre.

Prof. Cristina Grigore

11 sept. 2023

Debut de an școlar 2023-2024

Început de an școlar la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamț

Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț și-a primit cu drag elevii pentru un nou an școlar, 2023-2024. Prima zi de școală a debutat prin oficierea Sfintei Liturghii, în biserica Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, de către un sobor de preoți, condus de părintele profesor Mihai Vizitiu, delegatul Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, care, după citirea Sfintei Evanghelii a ținut și o frumoasă omilie. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele profesor Viorel Laiu, Directorul școlii teologice, alături de părintele profesor Ioan Mihoc, fostul director al școlii   și de părinții profesori, membri ai corpului profesoral, dar și de alți preoți, părinți sau rude ai seminariștilor. Împreună cu preoții s-au rugat elevii și elevele de la cele două specializări, Teologie Ortodoxă, respectiv, Patrimoniu cultural, mulți din ei fiind însoțiți, după o frumoasă tradiție, de părinții lor.

După dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșit slujba de Te-Deum, pentru binecuvântarea noului an școlar. La momentul cuvenit părintele profesor Mihai Vizitiu a transmis cuvântul de binecuvântare a chiriarhului: „Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan vă transmite arhiereasca binecuvântare și spor de lucrare dintru început de an școlar, într-un moment în care Biserica trebuie să arate care este rolul și misiunea ei, mai ales rostul și chemarea tinerilor care vin în acest Seminar de la Mănăstirea Neamț, care este o școală de veche tradiție, fiind întotdeauna un etalon în ceea ce privește pregătirea viitorilor slujitori ai sfintelor altare, fie părinți monahi în mănăstiri sau preoți de enorie. Părintele nostru Mitropolit dorește ca acest Seminar să continue să formeze misionari ai Bisericii lui Hristos, care să facă cinste acolo unde vor ajunge ca slujitori sfințiți sau specialiști în alte domenii”.

 Părintele Director, Viorel Laiu, a adresat un cuvânt de bun- venit tuturor elevilor seminariști, salutând în mod deosebit pe elevii din Republica Moldova și pe cei din Ucraina, care au ales să studieze la școala teologică nemțeană, un seminar cu tradiție de aproape două secole. De asemenea, părintele director a  adăugat în cuvântul său: „Prin această rugăciune rostită la început de an școlar îi mulțumim Domnului și-i cerem ajutorul căci fără Dumnezeu nu putem face nimic bun (Ioan 15, 5). Înălțăm rugăciune de recunoștință și ocrotitorilor școlii noastre: Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, dar și Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. Mulțumim, totodată, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru dragostea părintească ce o manifestă pentru școala noastră. Mulțumim și Preasfințiților Părinți Antonie, Episcop de Bălți și Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care au încurajat și îndrumat mulți tineri din eparhiile Preasfințiilor lor să studieze în școala noastră. Mulțumirile sunt adresate, deopotrivă și colectivului didactic al școlii noastre, tuturor ostenitorilor Seminarului, dar și Primăriei Vânători-Neamț, reprezentate prin domnul ec. Vasile Bârliba consilier local, și domnul Robert Bârliba, administrator public, ca delegați ai doamnei Primar, jr. Maria Adriana Petrariu”.

Adresându-se elevilor, părintele director a subliniat: „dragi elevi seminariști, vă aflați la vârsta căutărilor și a marilor idealuri. În această dorință firească de a scruta viitorul, și de a-l zidi cât mai durabil  să nu uitați că Mântuitorul Hristos vă este alături, binecuvântându-vă și oferindu-vă ca modele de sinceritate și puritate: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10, 15). Aici, la Seminar, alături de colegii profesori, ne vom strădui să vă oferim, pe lângă cunoștințe teologice, și o formare spirituală pe măsură pentru a trăi viața în comuniune de iubire față de Dumnezeu și de oameni, ajutându-vă să cultivați valori permanente: dragostea față de Biserică și neam, recunoștința față de părinți, profesori și binefăcători, prietenia, dărnicia și întrajutorarea.

            Acum, la început de an școlar, vă doresc dragi elevi și eleve, să fiți preocupați mereu de a-L căuta pe Hristos, Calea Adevărul și Viața, (Ioan 14, 6). Să fiți însetați de cunoaștere, căci „înțelepciunea este pentru oameni comoară nesfârșită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învățătură“ (Înțelepciunea lui Solomon 7, 14).

            În cuvântul său delegatul Primăriei Vânători-Neamț, domnul ec. Vasile Bârliba, a transmis conducerii Seminarului, elevilor și profesorilor, urările de bine pentru noul an școlar din partea doamnei Primar, jr. Maria-Adriana Petrariu, precum și încredințarea fructuoasei colaborări dintre între cele două instituții, ca și până acum.

La final toți cei prezenți au împlinit frumoasa tradiție de a realiza o fotografie de grup pe scările frumoasei biserici Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, din curtea Seminarului nemțean. (A consemnat arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc)

13 iun. 2023

Olimpicii de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț au fost premiați de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Olimpicii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, precum și profesorii îndrumatori, au fost premiați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei! Felicitări tuturor și la mai multe astfel de reușite! Mai multe detalii despre olimpiadele naționale la care au fost participat și au fost premiați click aici…

28 nov. 2022

Seminariști nemțeni prezenți la evenimentele prilejuite de sărbătoarea ocrotitorului spiritual al Seminarului Teologic din Galați

A devenit o frumoasă tradiție ca, la finele lui Brumar, elevi din școala noastră să onoreze invitația venită din partea Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați de a fi părtași la bucuria sărbătorii instituției de învățământ teologic. Astfel, și a anul acesta, la data de 28 noiembrie 2022, elevii seminariști Ursache Constantin, clasa a XII Patrimoniu și Roată Teofil din clasa a XI-a Pastorală, îndrumați de arhim. prof. Mihail Daniliuc și prof. Mirel Gălușcă, însoțiți de Pr. Ștefan Cenușă), au reprezentat Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, la Simpozionul Rugăciunea tinerilor seminariști în anul sfinților isihaști, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, simpozionul face parte din programul  manifestărilor prilejuite de hramul Seminarului teologic și al eparhiei Dunării de Jos, ambele instituții fiind așezate sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României. În cadrul simpozionului elevii nemțeni au prezentat câte o lucrare legată de tematica evenimentului, alăturându-se astfel celorlalți tineri din seminariile și liceele teologice din întreaga țară. După ce a binecuvântat deschiderea evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a moderat întreaga dezbatere, apreciind valoroasele contribuții ale tinerilor seminariști. Lucrările prezentate în cadrul simpozionului vor fi publicate într-un volum la editura Eparhiei Dunării de Jos.