19 dec. 2020

Raport privind activităţile derulate în cadrul programului Scoala altfel 2020-2021

Raport privind activităţile derulate în cadrul programului

Scoala altfel

14-18 decembrie 2020

Săptămâna „Scoala altfel” a fost o combinaţie de activităţi desfăşurate într-un mod plăcut de către elevi.. Ei au nevoie de activităţi care să le lărgească lumea spirituală, să le împlinească setea de cunoaştere.   Pentru că obiectivele educaţionale nu trebuie să vizeze doar domeniul cognitiv – unde învăţarea este centrată pe asimilarea, manipularea şi producerea cunoaşterii ştiinţifice-, avem în vedere şi domeniul afectiv- implicând asimilarea şi producerea de atitudini, norme şi reguli, valori-, motiv pentru care ne-am propus în cadrul programului, ”Scoala altfel”, o serie de activităţi extraşcolare şi extracurriculare, menite să completeze educaţia formală în demersul de a forma personalitatea elevilor noştri. Tipurile de activități ce s-au desfășurat online, durata acestora, modalitățile de organizare și responsabilitățile s-au stabilit în calendarul de activităţi extraşcolare şi extracurriculare și au fost aprobate de ISJ Neamț.

Venim în faţa elevilor noştri cu un arsenal de sentimente, valori şi atitudini, suntem empatici, creativi, încercăm să ni-i apropiem şi să-i descoperim, pentru a le forma un comportament dezirabil pentru societatea contemporană.

Obiective propuse:

  • formarea atitudinii de responsabilitatate şi respect faţă de carte;
  • antrenarea creativitatii şi a gândirii divergente în realizarea unor lucrări plastice şi practice;
  • să încurajeze creativitatea elevilor, originalitatea în concepție și prezentare;
  • să ofere cadrul unui schimb anual de idei și de practici reușite în învățare, studiu și documentare și în prezentarea rezultatelor acestora în manieră modernă, atractivă;
  • să creeze cadrul pentru continuarea unor parteneriate educaționale și dezvoltării altora noi între instituția de învățământ organizatoare și unități de același nivel și/sau de același tip, dintre instituția de învățământ și instituții culturale din zonă;
  • formarea şi cultivarea interesului pentru problematica şi menţinerea sănătăţii;
  • dezvoltarea deprinderilor motrice;
  • practicarea sportului pentru menţinerea sănăţătii;

 

Tipul de activităţi derulate:  religioase, cultural-artistice, recreative, sportive;

 

                       Spaţiul de desfăşurare a activităţilor:  on line; Classroom/ Aplicația Google Meet

Modalităţi de evaluare a activităţilor:

 

  1. Expoziţii on line cu obiecte realizate în cadrul atelierelor de creaţie;
  2. Portofolii individuale şi colective;

 

  1. Concursuri on line cu elevii participanţi;

 

 LUNI-14. 12 .2020

 

Coordonatori:  prof. Balau Marcela, prof. Cristina Grigore, Prof. Adrian Cojocariu

 Elevii școlii au vizionat un film memorabil ,  ”Maria, regina României”, în care se evocă personalitatea  complexă și puternică a celei care a fost ”Maria a României”.  Aceasta a reușit să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, din anul 1914, ca Regină. Dovedește reale calități diplomatice. Astfel, când   delegația română este privită cu indiferență  la tratativele de pace de la Paris, se vede nevoită să ia atitudine,  intervenind pe lângă vărul său, George al V –lea al Marii Britanii și obținând,” în câteva zile, ceea ce politicienii n-ar fi reușit într-o lună întreagă.”  ( Ionel Brătianu)

 „  Și ne privirăm față în față, poporul meu și eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor ființe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiție sau un simbol, ci aclamau și o ființă pe care ajunseseră să o înțeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era o străină. Era a lor…..” Coproducția cinematografică a fost urmărită cu interes de elevii seminariști, așa încât la final s-au iscat discuții interesante în ceea ce o privește pe cea care a avut un rol deosebit de important în  Primul Război Mondial și formarea României Mari.

 

 MARȚI -15.12.2020

 Coordonatori: prof. Cristina Grigore, prof. Balău Marcela, Prof. Filimona Iordache

Activitatea a început cu set de întrebări care au urmărit modul cum elevii au perceput filmul prezentat în ziua precedentă. S-au adresat un set de 10 întrebări la care elevii au avut de răspuns. S-a dovedit receptivitatea acestora și se pare că filmul a fost stârnit interesul  copiilor.

          Elevii au mers, virtual, în vizită  la muzeul”Grigore Antipa” din București. Prin urmare au văzut exemplare  de păsări, pești și mamifere din diferite zone( Bărăgan, Delta Dunării, Marea Neagră). Pe parcursul derulării imaginilor s-a prezentat și un istoric al muzeului, vorbindu-li-se elevilor despre colecțiile existente în muzeu( vertebrate, nevertebrate).  S-a evidențiat faptul că cel care a contribuit cel mai mult la îmbogățirea muzeului a fost Grigore Antipa, a cărui nume îl poartă instituția la decizia Regelui Carol al II-lea.

          Un alt tur virtual a fost la Casa memorială a poetului nostru național, Mihai Eminescu, la Botoșani. S-a prezentat , din nou, istoricul Casei memoriale, așa încât elevii au aflat că tatăl poetului a cumpărat o moșie la Ipotești, unde a construit o casă cu trei camere. Mama poetului cumpără și o bisericuță de familie cu 250 de galbeni. A fost demoladă de două ori, ulterior fiind reconstruită, iar proprietara moșiei , Maria D. Papadopol, a donat casa , specificând că dorește să devină muzeu national. Cu ajutorul unui click pe imagine, copiii au descoperit  obiecte importante din muzeu și au aflat povestea acestora și cărui membru al familiei Eminovici au aparținut.

 

Miercuri -16.12.2020

Coordonatori: Pr. Prof. Viorel Laiu – Director , Arhim. Prof. dr. Mihail Daniliuc

          Miercuri, 16 decembrie , au debutat zilele școlii ”La ceas aniversar Mitropolitul Veniamin Costachi”. Fiind anul omagial Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, tema simpozionului a fost  ”Personalități ale istoriei, științei,  culturii românești provenite din familii de preoți”. Au fost susținute referate interesante ale elevilor din Seminariile  Teologice din Piatra Neamț, Galați, Dorohoi și de la  Colegiul ”Mihai Eminescu”- Iași. O paticipare deosebită a fost aceea a elevilor  din Republica Moldova, de la Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu”, din Chișinău. Un moment deosebit a fost intrarea în direct a Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepicopiei Bucureștilor, fost absolvent al Seminarului de la Neamț. Preasfinția Sa le-a vorbit tuturor de două personalități marcante ale vieții culturale având origini în familii de preoți: acriitorul Grigore Ilisei și Virgil Gheorghiu.

 

  Joi -17.12.2020

Coordonatori: Arhim. Prof. dr. Mihail Daniliuc, prof. Oana Grădinaru, prof. Dan Târdea

A fost prezentată o expoziție on line cu titlul ”Părinți sfinți și copii lor sfinți”. Elevii, Eugenia Ababei și David Roșca, au prezentat familii de sfinți și copiii lor ,reprezentați pe icoane, dar și vorbindu-le celor prezenți despre viața acestora.

A urmat o conferință cu tema ”Religie și artă. De la preistorie la începutul medievalității”, susținută de invitatul special al simpozionului, arheologul Vasile Diaconu, doctor în istorie, membru al Comisiei Naționale de Arheologie și director al Muzeului de Istorie și Etnografie –Târgu Neamț. Invitatul a vorbit tuturor despre acele descoperiri realizate în zona Neamțului și care constituie adevărate dovezi ale existenței creștinilor pe pământuri nemțene.

 

Vineri 18.12.2020

Coordonatori: prof.  Laura Panaite, prof. Cristina Grigore, prof. Oana Grădinaru, prof. Anca Radu

 Concurs -”Cel mai frumos eseu” –evaluarea celor mai frumoase eseuri si susținerea lor;

Elevii au avut de scris un eseu cu titlul ”Cartea preferată” sau un eseu despre carte. Au fost citite cele mai interesante eseuri, remarcându-se elevul Carp Cristian cu eseu despre cartea ”Enigma Otiliei”, de G. Călinescu. Pentru acest  concurs, a fost desemnată o comisie care va analiza toate eseurile trimise și se vor premia cele mai frumoase. A urmat o prezentare despre carte sustinută de prof. Laura Panaite.

Pornind de la citatul Regelui Ferdinand I care spunea că ,,Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”, elevii patrimoniști , coordonați de doamna prof. Oana Grădinaru , au prezentat  icoane  bizantine si obiecte de design decorativ pentru sărbătoarea Nasterii Domnului. Alături de chipuri dragi, chipuri de pe care în ultimul timp îi vedem doar online sau gratie autoportretelor.

O activitate deosebit de frumoasă, variantă și densă a fost realizată de doamna profesor Anca Radu.  Doamna le-a prezentat elevilor  exerciții fizice care sunt benefice pentru sănătate. Apoi elevii au arătat, prin filmulețe realizate de ei, diferite exerciții realizate de ei acasă, în online.

Elevii  patrimoniști au avut de realizat desene inspirate din jocurile olimpice cu titlul” Jocurile olimpice în imaginația tânărului seminarist”. Lucrările au prezentat interes , prin urmare foarte multe au fost deosebit de reușite. S-a organizat o comisie de jurizare  și astfel au fost alese cele mai bune lucrări și premiate.

26 nov. 2020

Seminariști nemțeni la cea de-a XXI-a ediție a Simpozionului dedicat Sf. Ap. Andrei la Galați

A devenit o frumoasă tradiție ca, la finele lui Brumar, elevi din școala noastră să onoreze invitația venită din partea Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei” din Galați de a fi părtași la bucuria sărbătorii instituției de învățământ teologic.. Astfel, și a anul acesta, prin intermediul mijlocelor de comunicare online, în data de 26 Noiembrie 2020, la invitația conducerii Seminarul Teologic din Galați, elevii seminariști Carp Andrei și Botezatu Daniel,din clasa a XII-a Pastorală, îndrumați și însoțiți de Prof. Arhim. Mihail Daniliuc și Prof. Mirel Gălușcă, au reprezentat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț la Simpozionul „Rugăciune. Educație. Filantropie. Contribuția seminariștilor în timp de pandemie”, organizat cu binecuvântarea IPS Dr. Casian Al Dunării de Jos.
Ajuns la cea de-a XXI-a ediție, simpozionul face parte din programul manifestărilor prilejuite de hramul seminarului teologic și al eparhiei Dunării de Jos, ambele instituții fiind așezate sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României. În cadrul simpozionului elevii nemțeni au prezentat câte o lucrare legată de tematica evenimentului, alăturându-se astfel celorlalți tineri din seminariile și liceele teologice din întreaga țară.
După ce a binecuvântat deschiderea evenimentului, IPS Casian a moderat întreaga dezbatere, apreciind valoroasele contribuții ale tinerilor seminariști. Lucrările prezentate în cadrul simpozionului vor fi publicate într-un volum la editura Eparhiei Dunării de Jos.

Prof. Gălușcă Mirel

A

30 ian. 2020

„Cea mai sinceră Horă a Unirii!”

Cu emoție mare, 14 elevi de la Structura Lunca din cadrul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, au pornit în zorii zilei de 24 ianuarie să viziteze mândra cetate a Iașului de Ziua Unirii. Au poposit prima dată la Sfânta Parascheva ca să le fie binecuvântată călătoria, apoi au trecut pe la Mănăstirea Sf.Trei Ierarhi unde se află mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au vizitat Palatul Culturii și au admirat Casa Dosoftei.
Pentru că urma parada militară, au găsit un loc liniștit de unde să admire coloanele militare. Atunci, s-au prins spontan de mână într-o horă acolo unde erau, li s-au alăturat și alți copii, iar din mulțimea de pe margine s-a auzit: ,,Cea mai sinceră Horă a Unirii!”
După ce au hrănit porumbeii, au vizitat Muzeul Unirii și au ajuns și la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, în Sala pașilor pierduți.
Pe lângă toate celelalte, a fost și prima lor călătorie cu trenul…
24 ianuarie 2020, o zi de neuitat!

Prof. I. Linșman

28 oct. 2019

Rezultatele pentru ocuparea posturilor de secretar și administrator de patrimoniu

Candidații admiși pentru susținerea examenului de ocupare a posturilor vacante de secretar gradul III S și administrator de patrimoniu gradul III S la Seminarul Teologic Ortodox “V. Costachi” M-rea Neamț, în urma evaluării dosarelor

  1. Pentru secretar:
  • BABOI ELENA
  • CIOBANU ALEXANDRA
  • NICULESCU-OGLINZANU LOREDANA
  • TATARU MARIA-DIANA
  • Pentru administrator de patrimoniu:
  • GAVRILOAE ANA

Comisia de înscriere

Președinte –   prof. Cristina Grigore                                                            

Membri – prof. Laura Elena-Panaite

          Secretar – pr. prof. Marius-Gabriel Brumă

Pentru detalii click pe link-ul de mai jos:

https://drive.google.com/open?id=0B-hk9J6yWP3ybXZqTzNOUDBSS3RRdFZJM3ZsNmlaVW5zQUdZ 

Sticky
28 sept. 2018

Încheierea primei ediții a proiectului ,,Comori ale spiritualității românești”

În perioada 20-22 septembrie 2018, 16 elevi ai Seminarului Teologic ,,Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamț, însoțiți de Pr. Prof. Brumă Marius-Gabriel și Prof. Cojocariu Adrian-Vasile, au participat la Încheierea primei ediții a proiectului ,,Comori ale spiritualității românești”.  Acest proiect a început din toamna anului 2017, la el participând 12 Colegii din țară, cele mai multe militare. Acum la un an de la existența proiectului ne-am bucurat împreună cu participanții proiectului de vizite la Palatul Cotroceni, la Casa Poporului, am vibrat împreună cu Dan Puric la Centrul Militar Național. Am avut bucuria să primim binecuvântare de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române numindu-ne plăieșii de la Neamț. Am participat la concursul între colegii, secțiunea  “Cultură și Civilizație” cu lucrare scrisă si PPT, de la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, unde am obținut premiul 3 prin elevul Coșula Dimitrie din clasa a XII a Pastorală. După decernarea premiilor, la cererea publicului, am interpretat câteva cântări patriotice psaltice având în vedere că suntem în an centenar.  Seara elevii au socializat cu ceilalți participanți la proiect prin intermediul dansului și cantului folcloric românesc.  Am vizitat împreună cu cei de la Liceul Militar ,,Ștefan cel Mare” din Câmpulung prima școală românească din Șcheii Brașovului și ne-am bucurat că suntem români și ortodocși.

Inițiatoarea proiectului, doamna Profesor Maria Miron, a predat ștafeta organizării ediției a II a, Moldovei. Așadar cei care doresc să rămână în proiect sunt așteptați în luna mai 2019 la Colegiul Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung și Seminarul Teologic de la Mânăstirea Neamț.

10 sept. 2018

Mulțumire și recunoștință, urare și încurajare

de Preot prof. Vasile Păvăleanu

Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” trece astăzi printr-un moment crucial: părintele proindirector Ion Mihoc îşi încheie activitatea  de manager, iar părintele  Viorel Laiu preia cârma acestei şcoli. Vă rog să-mi permiteţi să exprim trei gânduri în numele profesorilor, elevilor şi ostenitorilor:

  1. Primul gând îl îndreptăm spre părintele Ioan care a slujit şcoala aceasta timp de 35 de ani, ca spiritual, secretar, profesor şi de 28 de ani director. Sfinţia sa s-a identificat cu destinele acestei şcoli şi, fiind cel mai longeviv director din istoria seminarului şi o personalitate puternică, a schimbat faţa, renumele și prestigiul acestei instituții de învățământ teologic. Reabilitarea totală a clădirii școlii, prin adăugarea încă a unui etaj la internat, recompartimentarea întregului internat, înlocuirea  acoperișului întregii clădiri , termopane, instalație termică și sanitară, linie modernă de bucătărie, aducțiune de apă potabilă și menajeră pentru seminar și mănăstire, mobilier, laboratoare de informatică, pictarea Paraclisului vechi al seminarului, înființarea Academiei Teologice „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” cu foarte multe activități la nivel național și internațional, construirea  unei moderne și spațioase săli de sport; construirea casei de oaspeți „Ierusalim-Hozeva”, care a fost  și este gazda multor activități culturale, pastorale, misionare, întreținerea unei gospodării anexe, realizarea unui parc frumos, cu nimic mai prejos față pe parcurile din orașe cochete și un gard de piatră și fier forjat la drumul ce trece spre Lavra Neamțului, toate acestea constituie înfăptuiri concrete, unele din ele realizate în perioade și condiții foarte grele.

Perla coroanei marilor împliniri ale sfinției sale, fără nici o îndoială este această Catedrală în care ne aflăm, închinată sf. Ioan Iacob care constituie încununarea tuturor lucrărilor administrative și gospodărești enumerate mai sus. Prin sveltețea, proporționalitatea, monumentalitatea, pictura interioară și exterioară, prin stilul ștefanian moldovenesc, ea s-a dorit a fi imaginea sau icoana locașului de cult ideal, după modelul căreia, absolvenții școlii care vor deveni preoți și ctitori de biserici, să o aibă drept paradigmă. Apoi, prin pictura exterioară de o frumusețe artistică și de o profunzime teologică deosebită, constituie o sinteză a picturilor mănăstirilor din nordul Moldovei, drept pentru care P.F. Daniel a numit-o „Voronețul nemțean”. Și nu în ultimul rând, prin stilul neaoș și prin scenele picturale, biserica aceasta închinată unui sfânt român, are un puternic caracter național, în care mulțimea sfinților români, silueta munților noștri și a peisajelor carpatine, aduce aminte că țara noastră este „un pământ cântând în imagini” sau pe drept cuvânt „Grădina Maicii Domnului”

Pe lângă aceste realizări deosebite, cea mai importantă pentru părintele director, chiar mai importantă decât Biserica, a fost grija pentru formarea culturală, educațională, profesională, morală și duhovnicească a elevilor acestei școli.

Toate generațiile ieșite  de pe băncile seminarului, constituie pentru sfinția sa, așa cum spune sf. Apostol Pavel, „pecetea apostoliei sale întru Domnul!” Toți absolvenții acestei școli sunt pe drept cuvânt ucenicii și fiii  săi duhovnicești, precum spune Isaia proorocul: „mai mulți sunt fiii celei fără de bărbat, decât ai celei cu bărbat, zice Domnul!”.Sau cum spune acelaș profet în altă parte: „iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu!” De dragul elevilor, părintele director n-a precupețit nici un efort, s-a ostenit zi și noapte, ba uneori și noaptea până târziu. S-a ostenit vară și iarnă, fără a lua concediu niciodată. S-a făcut tuturor toate, pentru binele elevilor, așa precum adesea spune: „de dragul acestor copii, merită să faci orice sacrificiu”.

Pentru toată această muncă jertfelnică, temeinică și pilduitoare îi mulțumim din suflet, îl asigurăm de toată prețuirea noastră și de faptul că el rămâne icoana directorului de seminar prin excelență și îi facem cea mai realist urare, aceea de a ajunge de la înălțimea demnității, lucrării și staturii sale, la înălțimea sfințeniei, asemenea Sfântului Nectarie, care a fost director de seminar.

Dar, „vremea trece vremea vine, Toate-s vechi și nouă toate…”

2.Al doilea gând îl îndreptăm către către noul director, părintele Viorel Laiu. Părintele Viorel a fost la început copilul nostru și a crescut aici într-o obște de profesori venerabili, a devenit apoi fratele nostru întru slujire didactică și preoțească și iată-l acum, la statura bărbatului desăvârșit, diriguitorul acestei școli. Pe sfinția sa îl recomandă experiența didactică acumulată, capacitatea de lucru în echipă, ascultarea de mai marii săi, atașamentul de această instituție de învățământ teologic.

Dacă părintele Ioan rămâne cel mai longeviv director al școlii, părintele Viorel este cel mai longeviv spiritual al școlii, 18 ani, iată un majorat atins în care și-a probat dragostea față de școală, de această biserică, de formarea duhovnicească a elevilor, de primirea oaspeților și de sfătuirea pelerinilor care s-au legat sufletește de această biserică și de ocrotitorul ei Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț. În toată această perioadă părintele Viorel s-a remarcat prin câteva lucrări deosebite: a. Ca vorbitor de limbă engleză și franceză, lucru necesar într-o școală vizitată de mulți străini, b. ca specialist în IT, a implementat laboratoarele de informatică, este administratorul sait-ului școlii și a ajutat profesorii în susținerea orelor în programul AEL sau alte programe didactice; c. a condus ani la rând corul școlii, botezat de P.F. Daniel cu numele „Gloria Dei” cu care a participat la numeroase concursuri, sau la multe alte activități.

            Acum la început de drum, pentru părintele director Viorel, un avertisment, un sfat și o încurajare:

  1. Avertismentul: e greu să fii director după părintele Ioan Mihoc;
  2. Un întreit sfat: să continui acelaș parcurs al școlii pe care deja l-a consacrat proindirectorul Ioan Mihoc; să fii într-o sfătuire și colaborare desăvârșită cu sfinția sa; să fii ascultător Mitropolitului, deși îți va fi greu să împarți ascultarea față de Mitropolit cu ascultarea față de inspectorul general;
  3. O încurajare: întregul corp profesoral, inclusive părintele Ioan Mihoc va fi alături de sfinția ta. Fiecare se va implica pentru bunul mers al treburilor școlii.

 

  1. Al treilea gând îl exprim în numele tuturor profesorilor, și anume angajarea de o a forma aceiași echipă unită, dinamică, pusă în slujba formării elevilor, pentru ca această școală cu o istorie jertfelnică dar strălucitoare, să rămână acelaș focar de cultură și educație, un seminar de elită și de referință din cuprinsul eparhiei, spre bucuria Ierarhului, pentru binele Bisericii și a neamului și spre slava lui Dumnezeu.
07 iun. 2018

Corul „Gloria Dei”- câștigătorul Marelui Trofeu al Festivalului ArtHistoryFest 2018

În perioada 1-2 iunie 2018, s-a desfășurat la Piatra Neamț Festivalul de Muzică Patriotică „ArtHistoryFest – 2018”. Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în parteneriat cu Asociația Profesorilor de Istorie Neamț, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț, a organizat la Piatra Neamț, în zilele de 1-2 iunie 2018, Festivalul de muzică patriotică ArtHistoryFest 2018, festival care face parte din Calendarul actitivităților educative dedicate Centenarului 2018. Festivalul a organizat un concurs având următoarele secțiuni: interpretare folclor, interpretare folk, interpretare corală. La acest festival s-au înscris peste 50 formații din unitățile de învățământ din județ printre care și Corul Gloria Dei al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Dacă la Seminarul de la Mănăstirea Neamț a existat dintotdeauna cor bărbătesc, din anul 2016 s-a înființat și primul cor mixt, coordonat de profesorul Adrian Cojocariu. Cu piesa corală patriotică „Imnul Unirii” compus de Sabin Drăgoi, corul Gloria Dei a impresionat juriul care o oferit Marele Premiu al Festivalului. Mai multe detalii pe www.isjneamt.ro

unnamed

07 iun. 2018

Admitere 2018: etapa a II-a

A D M I T E R E   –  2018    

 Etapa a II-a, 03 – 05 septembrie 2018,  în vederea ocupării locurilor rămase libere după etapa I – mai 2018

 Spre informarea elevilor de clasa a VIII-a –

 Graficul desfășurării etapei a a II-a, septembrie 2018 :

     03 septembrie 2018  înscrierea candidaților la secretariatul Seminarului

     04-05 septembrie 2018  desfășurarea probelor de aptitudini

     06 septembrie 2018  afișarea rezultatelor

 

Nr. de locuri rămase neocupate pentru clasa a IX-a

– specializarea: Teologie  Ortodoxă    – 14 locuri  

– specializarea: Patrimoniu cultural    – 14 locuri

  

NOTĂ: În acest an școlar 2017-2018, elevii beneficiază de cazare și masă la tariful de 10 lei/ zi.

 Pe site-ul școlii :  pot fi vizualizate activitățile și rezultatele curriculare și extracurriculare.

Pentru relaţii suplimentare, aveți la dispoziție: tf./fax 0233-25.18.76,  e-mail:  stvcmn@yahoo.com